Avocatul familiei Măceșanu: „Dincă nu avea cum să o ardă pe Alexandra în butoi. Nu avea cum să întrețină un foc de 1.500 de grade. El nu este criminal” | DECLARAȚII EXCLUSIVE

Publicat: 11/06/2022, 11:07
Actualizat: 11/06/2022, 11:45

Avocatul familiei Măceșanu, Aurel Moldovan, este convins că Gheorghe Dincă va fi condamnat pentru omor, deși nu crede că el este cel care a omorât-o pe Alexandra. De altfel, avocatul a anunțat la ultimul termen că solicită anularea certificatului de deces. Mai mult, acesta nu crede în posibilitatea ca vreun cadavru să fi fost ars în butoiul găsit în curtea lui Gheorghe Dincă și promite că va merge cu acest proces până la CEDO, pentru aflarea adevărului.

Avocatul familiei Măceșanu, Aurel Moldovan, a declarat, pentru Gândul, că este convins că Gheorghe Dincă va fi condamnat de instanțele din România, deși nu s-ar fi dovedit că el a ucis-o pe Alexandra.

„Părerea mea personală, cred că Dincă va fi condamnat pentru cele infracțiunile de omor calificat și viol, trafic de persoane și profanare de morminte și lipsire de libertate. Cu toate că eu am pus în discuție schimbarea încadrării juridice din omor calificat în celelalte infracțiuni și o să mai pun niște concluzii care iar o să vină partea adversă să spună că l-am favorizat pe Dincă, deși v-am explicat cum stau lucrurile”, a declarat Aurel Moldovan pentru Gândul.

Avocarul familiei Măceșanu este de părere că Gherghe Dincă nu avea cum să ardă un cadavru într-un butoi.

„Acolo nu poate fi vorba de ardere în butoi, că nu s-a demonstrat științific de niciun fel, sub nicio formă, că în acel butoi ar fi putut fi ars un cadavru. În primul rând, ar fi mirosit groaznic, nu ai fi putut sta pe stradă. În al doilea rând, nu putea Dincă să aibă din două cârpe și să mențină și să întrețină un foc de 1.000-1.500 de grade Celsius pentru arderea unui cadavru” a declarat Aurel Moldovan.

Acesta a adăugat că ia în calcul chiar și o continuare a procesului până la CEDO pentru a-și demonstra teoria conform căreia Gheorghe Dincă nu a omorât-o pe Alexandra Măceșanu.

„Un infractor de drept comun, da, dar nu un criminal”

„Din punctul meu de vedere, Dincă pentru mine nu reprezintă un criminal. Un infractor de drept comun, da, dar nu un criminal (…) Mergem până la CEDO, pentru că CEDO va fi singura instanță care va decide dacă Dincă este criminal sau nu, dacă Alexandra este moartă și vom cere prin latură civilă anularea actului constator de deces”, a mai  ceclarat Moldovan.

Următorul termen în dosarul de la Caracal va fi în data de 16 iunie. Până în acest moment, peste 100 de martori au fost audiați în acest dosar și zeci de probe au ajuns în fața instanței.

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Gheorge Dincă în 10 ianuarie 2020, sub acuzaţiile de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, este acuzat de viol.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie...
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Billie Jean King cere schimbarea sistemului de punctare în tenis